Printre cele mai importante bătălii din istoria României se numără Posada, care a consolidat autonomia Țării Românești, Vaslui, unde Ștefan cel Mare a învins o armată otomană, și Plevna, un moment decisiv în Războiul de Independență. În Primul Război Mondial, luptele de la Mărăști, Mărășești și Oituz au împiedicat străpungerea frontului din Moldova. În al Doilea Război Mondial, luptele din jurul Stalingradului și cele pentru nordul Transilvaniei arată cât de mult s-a schimbat rolul armatei române între 1942 și 1944.
Importanța unei bătălii se vede în ceea ce a urmat. Victoria de la Călugăreni a fost urmată de o retragere, iar campania a continuat. Înfrângerea de la Stănilești a fost urmată de plecarea lui Dimitrie Cantemir în Rusia și de schimbarea modului în care erau numiți domnii Moldovei. Uneori, o zi de luptă a schimbat situația pe front, iar deciziile politice și frontierele s-au stabilit mai târziu.
Selecția urmărește confruntările care au schimbat cursul unui război, au influențat statutul unei țări sau au avut urmări politice de durată. Primele episoade țin de istoria Daciei, a Țării Românești și a Moldovei, iar cele moderne privesc armata statului român. Ordinea cronologică ajută să vezi ce apărau sau urmăreau conducătorii în fiecare epocă.
De la cucerirea Daciei la luptele lui Ștefan cel Mare
Sarmizegetusa Regia, 106. În al doilea război daco-roman, armata împăratului Traian a cucerit centrul de putere al regatului condus de Decebal. După campanie, romanii au organizat o parte a teritoriului cucerit ca provincie. Orașul roman Ulpia Traiana Sarmizegetusa a preluat numele vechii capitale dacice și a fost ridicat într-un alt loc, la aproximativ 30 de kilometri spre vest.
Posada, 9–12 noiembrie 1330. Oastea lui Basarab I a atacat armata regelui Ungariei, Carol Robert de Anjou, în timpul retragerii acesteia printr-o trecătoare. Victoria a consolidat poziția Țării Românești ca stat de sine stătător. Cronica pictată de la Viena descrie confruntarea, însă locul exact rămâne discutat de istorici.
Rovine, 1394 sau 1395. Mircea cel Bătrân a înfruntat armata sultanului Baiazid I într-una dintre marile confruntări dintre Țara Românească și Imperiul Otoman. În lucrările de istorie apar două date, 10 octombrie 1394 și 17 mai 1395, iar reconstituirile diferă în privința succesiunii luptelor. Confruntarea arată cât de important devenise controlul zonei Dunării pentru ambele părți.
Vaslui și Războieni, 1475–1476. La 10 ianuarie 1475, la Podul Înalt, lângă Vaslui, Ștefan cel Mare a învins armata otomană condusă de Suleiman Pașa. În anul următor, sultanul Mahomed al II-lea a condus o nouă expediție și l-a înfrânt pe Ștefan la Războieni, numită și Valea Albă, pe 26 iulie 1476. Privite împreună, cele două bătălii arată cât de repede se putea schimba situația militară a Moldovei de la o campanie la alta.
Călugăreni, Șelimbăr și Stănilești
Călugăreni, 13/23 august 1595. Mihai Viteazul a învins în luptă oastea otomană condusă de Sinan Pașa. După confruntare, s-a retras pentru a-și regrupa forțele, iar otomanii au continuat înaintarea și au ocupat Bucureștiul și Târgoviștea. În toamnă, Mihai a reluat ofensiva cu sprijinul aliaților. Victoria de la Călugăreni și recucerirea orașelor au fost etape distincte ale aceleiași campanii.
Șelimbăr, 18/28 octombrie 1599. Lângă Sibiu, oastea lui Mihai Viteazul a învins forțele principelui Transilvaniei, Andrei Báthory. Victoria i-a permis lui Mihai să intre în Alba Iulia și să preia conducerea Transilvaniei. În 1600 a ajuns să stăpânească pentru scurt timp și Moldova, astfel că cele trei țări s-au aflat sub autoritatea aceluiași conducător.
Stănilești, iulie 1711. Domnul Moldovei, Dimitrie Cantemir, s-a aliat cu țarul Petru cel Mare împotriva Imperiului Otoman. Armatele ruso-moldovene au fost înfrânte pe Prut, iar Cantemir s-a refugiat în Rusia. După această campanie, Poarta Otomană a trecut în Moldova la numirea domnilor fanarioți, schimbare care a modificat pentru mai bine de un secol felul în care era condus principatul.
Plevna și Războiul de Independență
Plevna, 1877. Armatele română și rusă au luptat împotriva garnizoanei otomane conduse de Osman Pașa, în orașul aflat astăzi în Bulgaria. La asaltul din 30 august/11 septembrie, trupele române au cucerit reduta Grivița nr. 1, adică una dintre pozițiile fortificate care apărau orașul. Asediul a continuat până la 28 noiembrie/10 decembrie 1877, când Osman Pașa a capitulat. Cele două date din fiecare pereche indică aceeași zi după calendarul vechi și cel nou.
România își proclamase independența în mai 1877. Participarea armatei române la luptele de la sud de Dunăre, inclusiv la Plevna, a fost esențială pentru victoria militară împotriva Imperiului Otoman. Recunoașterea internațională a independenței a urmat în 1878, la Congresul de la Berlin.
Mărăști, Mărășești și Oituz în vara lui 1917
După înfrângerile din 1916, între care cea de la Turtucaia, și ocuparea Bucureștiului, armata română s-a retras în Moldova și s-a reorganizat, cu sprijinul misiunii militare franceze. Cele trei bătălii din vara următoare au avut obiective diferite. La Mărăști, românii au atacat pentru a sparge frontul advers. La Mărășești și Oituz au oprit ofensivele care amenințau teritoriul rămas sub controlul autorităților române:
| Bătălia | Ce s-a întâmplat |
|---|---|
| Mărăști, 24 iulie–1 august 1917 | Armata a II-a, condusă de generalul Alexandru Averescu, a trecut la ofensivă, a străpuns pozițiile adverse și a eliberat mai multe localități. |
| Mărășești, din 6 august 1917 | Armata I română a oprit ofensiva germană în sectorul Mărășești. Generalul Eremia Grigorescu a preluat comanda armatei în timpul luptelor. |
| Oituz, 8–22 august 1917 | Trupele române au blocat încercarea forțelor germane și austro-ungare de a înainta prin trecătorile Carpaților spre Valea Trotușului. |
Succesele din vară au păstrat frontul din Moldova. Spre sfârșitul anului, ieșirea Rusiei din război a schimbat din nou situația, iar România a fost nevoită să accepte armistițiul de la Focșani.
De la Stalingrad la Carei în al Doilea Război Mondial
Stalingrad și Cotul Donului, 1942–1943. România lupta atunci alături de Germania nazistă. Armatele a 3-a și a 4-a române apărau sectoare de la nord și de la sud de Stalingrad. În noiembrie 1942, ofensiva sovietică a străpuns apărarea de pe flancuri, iar unitățile române au suferit pierderi foarte mari. Confruntarea a arătat costul militar al participării României la campania germană de pe Frontul de Est.
Oarba de Mureș, septembrie–octombrie 1944. După schimbarea taberei la 23 august, trupele române au luptat împotriva forțelor germane și ungare. La Oarba de Mureș, diviziile române au atacat pozițiile germane de pe Dealul Sângeorgiu. Luptele pentru această înălțime au durat săptămâni și au provocat mii de pierderi în rândul armatei române, între morți, răniți și dispăruți.
Carei și Satu Mare, 25 octombrie 1944. Operațiunile din jurul celor două orașe au încheiat recucerirea teritoriului din nordul Transilvaniei cedat Ungariei în 1940. Armata română a continuat să lupte alături de Aliați în afara granițelor. Tratatul de pace din 1947 a confirmat revenirea la frontiera româno-ungară de dinaintea schimbării din 1940. Data de 25 octombrie este marcată ca Ziua Armatei României.
