Un BMW X7 de la Elite Cars Leasing sau cum să creezi amintiri în vacanță: pe unde am umblat

BMW X7

Acum nu demult m-am căsătorit și am zis că nu prea ar merita să cheltuim bani pe o lună de miere, așa ca am investit banii într-un BMW X7 și am pornit la drum.

Prima destinație a fost pe lângă Brașov – mai precis la Râșnov – la un festival de muzică cu metale grele la care ne doream de mult să mergem. Fanii probabil vor cunoaște la care anume mă refer. Anyway, ideea e următoarea: e greu cu parcarea acolo.

Mulți sunt nevoiți să tragă pe dreapta pe un drum care e jumate asfalt, jumate pădure. Practic, dacă ai o mașină mai mică și o lași prea mult timp într-o rână în șănțulețele alea, geometria roților e goodbye – pe scurt, dacă nu ai un SUV gen BMW X7, roagă-te să prinzi parcare în oraș. Noi, belfări, mai că nu călăream butucii răsturnați.

Amintirea numero uno: prima provocare cu o mașină nouă

Avem amândoi carnet de condus. Problema e următoarea: eu am condus numai chichinețe la viața mea, iar BMW X7 în comparație e tanc. Așa că, a durat puțin să mă obișnuiesc cu ea, mai ales pe străzi înguste – am strâns din dinți și am mers cu 0,01km/h în parcări, ca nu cumva să dau peste un bolid scump din parcările mall-urilor. (Se pare că brașovenii sunt înstăriți.)

După festival, mai întoarce-te acasă…

Când ți se face poftă de plimbărit și petrecut, greu e să spui stop joc și să îți iei frumos catrafusele ca să te întorci la birou, după o zbenguială merge o relaxare. Am aplicat pentru medical. Că mi se aprobase sau nu conta mai puțin.

Bun – amu’ ce? Încotro? Hai la mare. Dacă tot am cutreierat munții ca să ajungem în Brașov, am zis că ar fi bine să ne enervăm (că tare ne-am și relaxat pe behăieli) și să o tulim spre plajă, unde nisipul frige și nu găsești loc la șezlong. Nu știm până în ziua de zi de ce am zis că e o idee bună să mergem la litoralul românesc, unde o bere costă 50 de lei și shaorma e din aur. Zis și făcut, BMW-ul ne-a cărat ca-n puf și am ajuns prin Eforie Nord – my personal favorite.

Ultima dată când am fost, ne cazasem pe lângă Techirghiol și era numai stufăriș peste tot. Țin minte că am mers pe lângă șinele de tren, pe un drum neasfaltat și am văzut pentru prima dată un fazan în piele și os. Cred că și o șopârlă, da aia nu e la fel de fancy. Da, de unde ți-ai dat seama că am crescut la oraș?

Acuma e amenajat mumos, dezvoltat. Am prins ceva cazare răblăgită că deh – cine te mai primește pe neanunțate – și am stat acolo o noapte, timp în care ne-am decis că mai degrabă dormim în mașină și facem baie în mare. Might as well, nu?

Întoarcerea acasă – din păcate

Și-am încălecat pe-o șa și etc. Poate poveștile mele nu-s chiar așa de wow. Dar știi ce a fost wow? Că un plin (și jumătate) ne-a dus peste tot. Na. E economic. Morala poveștii: recomand BMW X7 – vezi site-ul www.elite-cars-leasing.ro, că de acolo l-am luat și eu.

V-am pupat, drum bun.

Contact: