Podul lui Dumnezeu – Obiectiv turistic in Mehedinti

podul lui dumnezeu

Podul lui Dumnezeu este unul din multele atractii turisticie ce pot fi vizitate in judetul Mehedinti. Cunoscut si sub numele de Podul Natural de la Ponoarele, obiectivul se regaseste in Ponoarele, o micuta comuna din Mehedinti. Putem spune despre Podul lui Dumnezeu ca reprezinta una din rarele forme naturale ce pot fi regasite in lume, iar pe intreg Globul ar mai fi doar 3 astfel de poduri natural concepute, unul fiind in Statele Unite, altul in Franta, iar cel despre care vorbim astazi, din Mehedinti.

Asadar, putem spune din start ca Podul lui Dumnezeu este una din cele mai interesante obiective turistice din Mehedinti. Despre acesta am mai putea spune si ca este al doilea cel mai mare pasaj din Europa, totodata fiind singurul pasaj de pe intreg Globul ce este deschis chiar si traficului rutier.

Date despre Podul lui Dumnezeu

Asa cum am mentionat si la inceputul acestui articol, in lume exista doar 3 astfel de poduri. Despre Podul de la Ponoarele putem spune ca are urmatoarele dimensiuni: 30 de metri lungi, 13 metri latime, 22 de metri in inaltime si nu mai putin de 9 metri grosime.

Totodata, acesta este unic, fiind singurul astfel de pasaj pe care pot circula inclusiv autoturismele de gabarit. Podul s-a format natural, in urma prabusirii unui perete superior al Pesterii Podului, acesta iesind in evidenta prin faptul ca este un obiectiv masiv.

Mai exact, podul poate fi regasit aproape de centrul micutei localitati Ponoarele, fiind ca o arcada de piatra ce traverseaza drumul Baia de Arama – Drobeta Tr. Severin. Pentru a avea o imagine cat mai buna asupra obiectului, se recomanda privirea sa dinspre Crovul Pesterii, aici putand observa cu adevarat deschiderea sa catre Valea Pragului, dar si structura sa impresionanta realizata din blocuri de calcar.

Totodata, Podul poate fi privit si dintr-o alta parte, mai exact dinspre Valea Turcului, remarcnadu-se inca o data masivitatea sa si gradul de impietrire.

Drumul pentru a ajunge la Podul lui Dumnezeu

Iar, daca multi va intrebati cum ati putea ajunge la impunatorul pod format natural, ei bine, drumul e relativ simplu. Asa cum spuneam, Podul poate fi admirat din comuna Ponoarele, satul Ponoarele, putand a fi regasit in nordul judetului Mehedinti, in asa-numitul “Podis Mehedinti”, iar relieful ce predomina este unul relativ muntos.

Din punct de vedere al amplasarii localitatii in spatiu, putem spune despre comuna Ponoarele ca este la numai 5 kilometri de soseaua DN67D, drum ce leaga municipiul Targu-Jiu de Baile Herculane. Totodata, comuna Ponoarele este la 37 de kilometri de Motru, si la 65 de kilometri de orasele Drobeta Tr. Severin sau Baile Herculane.

Alte obiective turistice din zona Ponoarele

Probabil ca locuitorii din Ponoarele, insa nu numai, cunosc uriasul potential turistic al localitatii. Mai exact, inca din 2004, comuna Ponoarele alaturi de obiectivele si monumentele sale naturale a fost inclusa in ceea ce se nume Geoparcul Platoului Mehedinti.

Nu la mare distanta de Podul lui Dumnezeu mai pot fi admirate lacurile Zatonul Mare si Zatonul Mic. Despre aceste lacuri s-ar spune ca ar comunica subteran cu sistemul carstic.

In aceeasi zona se mai regasesc Pestera Ponoarele, Bisericuta de sub Stei, Pestera Bulba, Campurile de lapiezuri, padurea de liliac, Cheile Balutei. Asadar, putem observa inca de aici varietatea de obiective turistice din micuta localitate situata in nordul judetului Mehedinti.