Galbenul muştar este culoarea care te va surprinde cu siguranţă în noul sezon toamnă-iarnă 2020-2021. O culoare care nu prea se bucură de cel mai bun renume, dar care s-a hotărât să schimbe acest lucru în acest sezon şi să îţi înveselească toate ţinutele.
Galbenul muştar este o culoare foarte dinamică, exotică, care este o combinaţie de galben ocru cu un strop de şofran. Este una din cele mai frumoase nuanţe ale stilului seventies care se poate purta în cele mai frumoase şi mai diferite ţinute.
Dacă vrei să fii mai discretă, poartă galbenul muştar în mici tuşe. Regula de aur? Să îl adopţi prin intermediul accesoriilor. Poţi miza astfel pe un bagpack mai boyish în nuanţe de galben muştar pentru zi sau pe o poşetuţă mai elegantă din două tipuri de material, seara.
O veste bună pentru fashionistele care sunt dependente de pantofi- galbenul muştar arată cel mai bine şi pe pantofi. Pantofi tip escarpen cu bride din catifea, sneakerşi citadini.. două opţiuni perfecte alături de o pereche de blugi în nuanţe închise sau de o pereche de pantalon negri.
Dacă vrei să te joci de-a fashionista înrăită. Mizează în acest caz pe piese vestimentare mai forte, cu o identitate puternică. În program-o geacă din piele în această nuanţă, un tricou cu mesaje şi un fes pentru a veni cu un plus de originalitate pentru stilul tău casual. O poţi purta fie cu o pereche de blugi destroy, fie cu o fustă plisată.
Dacă îţi doreşti o ţinută în stil vintage. Cele care iubesc la nebunie stilul retro, trebuie să ştie că nuanţa de galben muştar este ideală pentru un look seventies minunat. O fustă midi cu pliseuri alături de un top simplu în nuanţe de albastru te va face să araţi minunat. Sau poţi miza pe o bluză brodată, de purtat neapărat alături de o pereche de pantaloni evazaţi.