În viață vei avea parte de multe piedici și toate sunt puse cu un scop anume.
Cum vine bacul și probabil te-ai pregătit oarecum, mai mult sau mai puțin, ai învățat câte ceva din fiecare operă studiată la literatură.
Dacă faci o asociere cu basmul cult, unde protagonistul are parte de un drum simbolic ce face referire la inițierea sa, atunci vei realiza că așa este și viața ta.
Se apropie cu pași repezi săptămâna plină de examene, treci la o nouă etapă în viața ta, o trecere la maturitate, s-ar spune.
Din proprie experiență, pot să îți spun că nu perioada examenelor este grea, ci așteptarea rezultatului. Vei muri și învia de n ori până la sosorea notelor și te va sufoca acest gând… tot ce este mai rău și negru îți trece prin minte și parcă coșmarul nu se mai termină.
Ține minte că indiferent de nota pe care o vei obține, nu este atât de importantă. Importanța o dai tu și asta nu este bine. Tu trebuie doar să fii mulțumit de faptul că ai dat tot ce ai avut mai bun și că te-ai străduit.
Rezultatul de multe ori nu reflectă ceea ce știi sau mai ales ceea ce a rămas în mintea ta în urma unor ani de studiu.
Notele obținute nu trebuie să te dezamăgească, mulțumirea trebuie să vină din suflet iar reușita nu este asigurată de un examen.
Gândește-te că ziua examenului este una foarte grea pentru tine, că reacționezi ciudat la stres, că nici tu nu știai lucrul acesta și practic te-ai blocat și nu mai poți să scrii nimic, sau afli o veste îngrozitoare și îți dă lumea peste cap iar concentrarea ta nu mai este aceeași.
Sunt extrem de mulți factori care influiențează un examen. Dacă nu ai trecut bacalaureatul, nu se termină lumea, reușita nu se raportează la un examen.
Majoritatea oamenilor de succes nu au prea mulți ani de studiu, surpinzător. Deci nu dispera, totul este bine, dacă tu vrei să fie bine.
Nu lăsa un examen să stea în calea visului tău, nu lăsa pe nimeni să stea în drumul tău spre îndeplinirea scopului.